Peste 2,1 milioane de români au câștigat anul trecut bani din jocuri de noroc, fie că evorba de pariuri, cazinouri sau aparate de tip "păcănele". Pentru 30.000 dintre aceștia, a fost vorba de o "slujbă" foarte bine plătită, întrucât au câștigat peste 66.750 de lei.
Foștii acționari ai companiei clujene CT Defense, Alexandru Daniel Ciobanu și Andrei Tiberiu Pușoiu, au răscumpărat cu 1,74 mil. euro acțiunile vândute în 2022 cu 1,25 mil. euro către grupul german P3.
Ambasada Rusiei în România susţine că incidentul cu drona intrată în spaţiul aerian românesc este „o provocare intenţionată a regimului de la Kiev”, care „încearcă disperat să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federaţiei Ruse.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a declarat duminică, 14 septembrie, că piloții avioanelor F-16 care au interceptat o dronă rusească intrată sâmbătă în spațiul aerian al României au avut aprobarea de a o doborî.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea un rol decisiv atât pentru viitorul țării, cât și pentru securitatea României.
Meteorologii ANM au emis o avertizare de vreme rea pentru toata țara.
Cele două rivale din oraș, CFR și Universitatea au fost reprezentate la loturile de seniori, tineret și juniori ale României, dar și ale unor țări din Europa și Africa în pauza internațională.
Inflația anuală s-a apropiat de pragul de 10% în august, pe fondul majorării TVA. În rândul alimentelor de bază, pâinea a înregistrat cea mai accentuată scumpire.
Deputatul clujean a transmis un mesaj optimist după ce România a obținut a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin programul SAFE – 16,68 miliarde de euro.
Naționala României a fost învinsă vineri seara de reprezentativa Canadei, cu scorul de 3-0, într-un meci amical disputat pe Arena Națională.