După ce a executat trei ani și jumătate din pedeapsa primită în două dosare penale, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, scapă de închisoare. Acesta i-a convins pe judecători să-l elibereze condiționat.
Verdict final pentru Relu Fenechiu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa de 5 ani de închisoare în dosarul Transformatorul. Sentinţa e definitivă şi executorie.
Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Tiberiu Niţu, a declarat, luni, că a trimis la DNA şi DIICOT cererile de urmărire penală venite de la preşedintele Traian Băsescu în cazurile fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.
Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a primit, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Iaşi, un vot de încredere pentru continuarea mandatului în funcţia de preşedinte al organizaţiei, pe care o deţine din 2004, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Relu Fenechiu a declarat, miercuri, la ICCJ, că nu speră să fie achitat de o instanţă care judecă în aceeaşi curte cu completul care l-a condamnat, dar speră să fie trimis dosarul la rejudecare, precizând că este mâhnit şi deocamdată se gândeşte la familie, urmând să vadă ce face cu cariera politică.
Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a precizat, într-un interviu pentru "Gândul", că s-a întâlnit sâmbătă cu premierul Victor Ponta pentru "a-i preda" mandatul de la Ministerul Transporturilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor, iar Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu.
Bursa zvonurilor a demarat instantaneu, lansând deja numele a doi clujeni posibili înlocuitori ai lui Fenechiu. Aceştia sunt Marius Nicoară şi Horea Uioreanu.
Ministrul Transporturilor e condamnat la închisoare cu executare. E primul demnitar în funcţie care primeşte o asemenea pedeapsă.
Registru Auto Român (RAR) lansează joi un sistem de preluare a apelurilor pentru programarea clienţilor, operaţiune care vizează reducerea timpilor de aşteptare şi alternativa reprogramării în alte justeţe.
Recomandări: