Principesa Margareta, custodele Coroanei Regale, şi principele Radu, au transmis un mesaj de Anul Nou tuturor românilor ''aflaţi în ţară, peste Prut şi în toate colţurile lumii''.
Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
Principesa Margareta primeşte titlul şi apelativul de Regină după moartea Regelui Mihai, ea urmând să decidă dacă foloseşte sau nu acest apelativ, precizează Casa Regală a României, miercuri, într-un comunicat de presă.
Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, la ora 13.00, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia).
Principesa Margareta, custode al Coroanei, a decis anularea călătoriei din acest an cu Trenul Regal, de Ziua Naţională a României, din cauza stării Regelui Mihai.
Altețele regale au dorit să se roage la catedrala Greco-Catolică Schimbarea la Față, după ce au fost primiţi, în aceeaşi zi, şi în Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Principesa Margareta şi principele Radu au luat lumină, în noaptea de Înviere, de la mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, în cadrul slujbei oficiată în faţa Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca, la care au asistat 3.000 de persoane.
Altețele Lor Regale vor lua parte la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană de la Cluj-Napoca, iar duminică vor merge la Catedrala Schimbarea la Faţă a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
2016 a stat sub semnul celor 150 de ani de istorie modernă a ţării, a fost un an al durerii în care românii s-au despărţit de Regina Ana, dar şi anul în care Regele Mihai şi-a sărbătorit aniversarea de 95 de ani.
A şasea generaţie regală va fi reprezentată de Elisabeta-Karina de Roumanie şi de Elisabeta-Maria Biarneix, conform acesteia.