Actualul edil al municipiului fost desemnat de Colegiul Director al Partidului Național Liberal ca viitor candidat al acestei formațiuni.
Turda a introdus în circulaţie 20 de autobuze electrice cumpărate din fonduri europene şi a devenit astfel primul oraş din România cu transport în comun exclusiv electric.
Cristian Matei, primarul municipiului Turda, și-a prezentat raportul de activitate a primilor doi ani de mandat. Acesta a pus accentul pe realizările de până acum și pe proiectele de viitor.
Sărăturile Ocna-Veche de lângă Turda, considerate rezervaţie naturală şi incluse în programul Natura 2000, vor fi amenajate cu bani europeni. Proiectul a câştigat finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, axa prioritară 4 – “Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii”.