Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează, pentru a doua oară duminică, noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special pe platforma de socializare TikTok.
Nava care transportă „cârtițele” ce vor fora tunelul metroului din Cluj, ajunge, sâmbătă, în Portul Constanța.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut jucării şi electronice contrafăcute în valoare de aproximativ un milion de lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii Vamale Române.
Traficul total de mărfuri în portul Constanţa (inclusiv zona Midia şi Mangalia) a înregistrat 75,5 milioane tone în anul 2022, o creştere de 12% faţă de anul anterior, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor ma
De la Hamburg la Cluj, marfa ajunge mai repede decât de la Constanța, susține Viorel Panait, președintele Constanța Port Business Association, care dă vina pe societățile de stat din domeniul transporturilor și pe absența investițiilor în infrastructură.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.