Scandalul dintre cele două grupări din ALDE ia amploare atât la nivelul Clujului cât şi la nivel naţional.
Delegaţii la Congresul PC au semnat, cu o abţinere, rezoluţia privind fuziunea PC cu PLR. Preşedintele PC Daniel Constantin a fost mandatat să semneze protocolul de fuziune cu PLR.
Liderii PLR şi PC au avut, marţi, o şedinţă "pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la fuziunea celor două partide", conducerea noii formaţiuni urmând să fie asigurată de către doi copreşedinţi, potrivit unui comunicat al PLR.
Consilierul de stat la cancelaria primului-ministru şi preşedintele departamentului de minorităţi al Partidului Liberal Reformator (PLR) Dana Varga va efectua sâmbătă o vizită de lucru în comuna Floreşti, împreună cu membrii unei delegaţii a Municipiului Lausanne.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Gândul Live, că Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni, arătând că până pe 24 martie se va decide dacă se va realiza această fuziune.
Venit în vizită la Cluj, preşedintele şi candidatul PLR la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Călin Popescu-Tăriceanu, nu a pierdut vremea şi a început să racoleze politicienii locali în propriul partid.
Preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, sâmbătă, înaintea primei şedinţe a Biroului Politic Central al partidului, că îl propune pe Daniel Chiţoiu pentru funcţia de secretar general, iar pe Andreea Lambru şi Bogdan Nica pentru funcţii de secretar general adjunct.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR), el precizând, ulterior, în faţa delegaţilor veniţi la Congres, că acest vot îi dă speranţa şi încrederea că va ajunge şi preşedintele României.
Recomandări: