Este din nou rebeliune în POT. Cei care au plecat acum din POT vor forma o alianță cu primi fugiți din partid, lunile trecute. Șefa partidului este acuzată că a dat 900.000 de lei într-o lună unui consultant secret.
Partidul Oamenilor Tineri (”POT”), condus de Anamaria Gavrilă, a suferit, luni, o adevărată lovitură parlamentară, după ce încă doi membri au anunțat că demisionează din acest partid, iar grupul POT din Senat a fost dizolvat automat.
Anamaria Gavrilă, președinta partidului POT, fostă membră AUR, a avut o primă reacție după alegerile parlamentare și a anunțat că, împreună cu alți colegi, va ține post doar cu apă, „în semn de recunoștință” pentru rezultatele formațiunii sale.
Partidul Oamenilor Tineri (POT) are, la Cluj, cinci candidați la Camera Deputaților și alți trei la Senat.