Clubul CFR Cluj a fost amendat astăzi de Liga Profesionistă de Fotbal cu 10.000 de lei pentru introducerea de torţe, fumigene şi petarde introduse de suporteri ieri pe stadion.
Ambele echipe au jucat foarte bine în derby-ul Clujului, consideră atacantul Universităţii Cluj, Gabriel Machado.
Fundaşul CFR-ului, Ricardo Cadu a precizat că s-a speriat foarte tare după ce l-a lovit în piept pe Claudiu Niculescu, care a primit îngrijiri medicale, inclusiv pe gazon.
Temperatura atmosferică la ora derby-ului CFR Cluj-Universitatea Cluj va fi de aproximativ 5 grade Celsius, conform prognozelor meteorologice.
Casele de bilete ale stadionului “Dr Constantin Rădulescu” s-au închis astăzi la ora 12, deşi până la ora meciului mai erau peste 8 ore.
Echipa gazdă, CFR Cluj, este cotată cu prima şansă la o victorie în meciul de deseară cu Universitatea Cluj, de casele de pariuri din România.
Un grup de suporteri ai echipei CFR Cluj i-a aşteptat pe jucătorii „feroviari” aseară, după ultimul antrenament, desfăşurat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Liga I de fotbal are un nou lider începând de ieri, FC Timişoara, iar pe doi a trecut Oţelul Galaţi. Cele două echipe au însă acelaşi număr de puncte.
Meciul de mâine dintre CFR și Universitatea este unul special, subliniază antrenorul Alin Minteuan, care speră ca și spectatoriii să contribuie la spectacolul din teren.
Recomandări: