Liderul UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a afirmat că uniunea maghiară se va bate ca legea să fie votată în cealaltă cameră a Parlamentului, Senatul, care este şi cameră decizională, după respingerea ei în Camera Deputaţilor.
ZIUA de CLUJ vă anunţa ieri, în exclusivitate, că există o întelegere secretă între PSD şi UDMR pentru a trece una din marile revendicări ale UDMR în relaţia cu actuala putere.
Marţi este programată o şedinţă vitală pentru una din marile revendicări ale UDMR în relaţia cu actuala putere, scăderea pragului de la 20%, la 10%, al numărului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, necesar pentru obligativitatea folosirii limbii materne în instituţiile publice.