Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis premierului, miniştrilor Educaţiei, Finanţelor şi Muncii memorii prin care atrage atenţia asupra problemelor din educaţie, în special asupra salarizării, ameninţând cu proteste.
Proiectul legii salarizării, care a fost pus în dezbatere publică, luni, prevede majorări a salariului de bază pentru personalul didactic din învățământul preșcolar, școlar și universitar.
Liderul PSD Liviu Dragnea a făcut publice primele date oficiale din proiectul legii salarizării în care sunt prevăzute creşterile salariale în 2020 şi 2022, raportat la cât se câştigă acum în mediul bugetar.