Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit modificărilor produse la Legea 153/2017 de Ordonanța de Urgență 114/2018.
IPJ Cluj a deschis un dosar penal în cazul unui învăţător din comuna clujeană Jucu, pentru purtare abuzivă faţă de un elev.
După ce conducerea Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean (SLIPC) şi-a manifestat nemulţumirea privind Ordonanţa nr. 92 din luna decembrie a anului trecut care prevede că învăţătoarele şi educatoarele vor trebui să îşi completeze studiile de licenţă pentru a putea preda în continuare, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice (ANCLP) consideră că actul normativ nu face altceva decât să aducă în legalitate situaţia cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar.