Gazetarul Cristian Tudor Popescu transmite că lipsa fricii de pedeapsă îi face pe criminali și pe complicii lor să prospere. Acesta transmite că vina complicității la crimă ar trebui să îi determine pe politicienii care se feresc să înăsprească legi și pe magistrații speciali și unici, care tranzacționează Justiția la toate nivelurile, măcar să tresară, dacă tot nu acționează.
Emil Gânj, dat în urmărire sub acuzația că și-a omorât iubita, a fost favorizat de Justiția română după un viol și o crimă. Acum autoritățile oferă bani publici ca recompensă pentru a-l prinde pe cel care a ucis a doua oară.
Judecătoria Ploiești a decis, marți, că Elena Udrea, fost ministru al Turismului, poate fi liberată condiționat din penitenciar. Decizia nu este definitivă.
Elena Udrea a executat aproape 4 ani din condamnarea de 6 ani primită în dosarul Gala Bute.
Polițistul Cristian Cioacă a primit inițial la instanţa de fond o condamnare de 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Dinescu, apoi condamnarea definitivă a primit-o la 15 ani și 8 luni de închisoare, din care a executat doar 9 ani și 2 luni.
Profesorul clujean Marius Balo va fi eliberat în 29 martie după ce a şi-a ispăşit întreaga pedeapsă, respectiv 8 ani de închisoare în China, pentru o presupusă fraudă de 80 de dolari.
Tribunalul Giurgiu a admis joi cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea.
Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, nu poate părăsi Penitenciarul Rahova, pentru că magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au respins, marţi, cererea de eliberare condiţionată.
Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman, unul dintre inițiatorii proiectului.
Un nou caz de criminalitate feroce zguduie România - un bărbat condamnat la închisoare pe viață, dar eliberat condiționat a recidivat și a ars de vie o fată de 17 ani din Mehedinți. Statul român eșuează din nou în misiunea de a-și proteja cetățenii.