Chiul în masă la liceele tehnologice din Cluj, arată o analiză a Inspectoratului Şcolar: 34% dintre absenţe sunt înregistrate aici.
Judeţul Cluj figurează cu două instituţii de învăţământ în topul celor mai puţin exigente 50 de şcoli din ţară.
Proiect inedit aplicat în premieră in şcolile clujene. Dascălii vor să îi despartă pe elevii din clasele 1-4 de liceeni, ca să nu preia de la aceştia limbajul colorat sau obiceiul de a fuma.
Manualele digitale vor intra în clase în 2014. Tot atunci, şcolarii din clasele I şi a II-a vor putea veni cu tabletele la ore. Părinţii clujeni susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei, dar atrag atenţia asupra pericolelor la care sunt supuşi copiii.
Situaţie inedită în judeţul Cluj. În timp ce jumătate din şcolile rurale funcţionează fără autorizaţie de la Direcţia de Sănătate Publică, o clădire nou-nouţă şi perfect utilată, în care ar fi trebuit să funcţioneze o şcoală profesională, stă cu uşile închise încă din 2010. De ce? Pentru că nu a existat un plan de şcolarizare bine făcut în baza căruia Ministerul Educaţiei să acorde aviz de funcţionare.
Ministrul Sănătăţii vrea să desfiinţeze medicina şcolară, iar o parte din atribuţiile medicilor, adică activităţile preventive, să fie preluate de asistenţii medicali. Pentru restul problemelor de sănătate, ministrul îi invită pe copii să se adreseze medicilor de familie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, luni, la Ploieşti, că este "nedrept" că opt la sută din elevii care au terminat clasa a VIII-a nu merg în continuare la liceu şi că unii părinţi nu-şi trimit copiii la clasa pregătitoare.
Sute de elevi olimpici, dar şi profesorii care i-au pregătit, vor fi premiaţi la Cluj.
Un proiect al ISJ Cluj avansează ideea ca elevii din clasele primare să fie separaţi în instituţiile de învăţământ de elevii din celelalte cicluri de educaţie.
Recomandări: