Consiliul Local a aprobat în şedinta din 31 ianaurie cuantumul burselor aferente anului 2017 pentru elevii clujeni.
Interesul pentru învăţământul profesional este în creştere la Cluj-Napoca. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru anul şcolar 2017-2018 sunt prevăzute 41 de clase.
Costul standard anual pentru un elev în România este de 3.740 lei, acesta fiind majorat miercuri de la 3.043 lei. Chiar şi în aceste condiţii, statisticile arată ţara noastră are cele mai mici cheltuieli cu elevi din rândul statelor europene.
Ziua Unirii Principatelor Române va fi celebrată la Cluj printr-un proiect, inițiat în premieră pentru Transilvania, care are ca scop folosirea cinematografului și a filmului ca pretext de învățare a istoriei.
CFR Călători informează că elevii și studenții cu drept de vot beneficiază, în perioada 8-12 decembrie 2016, de transport gratuit pe calea ferată din localitățile în care studiază către cele de domiciliu și retur.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, luni, că a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de minivacanţa de 1 decembrie.
Elevii, preșcolarii și studenții vor intra de marți, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanță, urmând a se întoarce la ore luni, 5 decembrie.
Primăria municipiului Cluj-Napoca menține același nivel al impozitelor locale pentru 2017, la fel ca în anul 2016, prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local care este în consultare publică începând de miercuri.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat că în şedinţa de miercuri a Guvernului va fi adoptat proiectul pilot care constă în acordarea în şcoli a unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi în limita a 7 lei pentru fiecare beneficiar.
Recomandări: