Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va decide luni dacă aprobă rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer, dar este improbabil să ofere recomandări precise referitoare la cine ar trebui să îl primească.
Clujenii au luat cu asalt, marți, centrele de vaccinare, dar mai mult de jumătate din solicitări a fost pentru cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19.
Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat, marți, că aproape 14.000 de români au primit cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid, până la prânz, iar oamenii continuă să vină la centrele de vaccinare pentru doza booster.
Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că persoanele care au fost imunizate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson încă nu au recomandare pentru a efectua doza de rapel.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, medicul Raed Arafat, s-a vaccinat, marți, cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.
Începând de marți, 28 septembrie, în România va fi administrată și doza a treia de vaccin anti-COVID.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat data de la care va începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Rapelul se va face cu serurile Pfizer/BioNTech sau Moderna.
Medicul Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marți, că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.
Un raport al guvernului israelian indică o scădere importantă a ratei de infectare după administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.
Recomandări: