Liderul grupului parlamentar al PNL din Senatul României, Iulian Dumitrescu, cere șefilor partidelor aflate la putere, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, să respingă ordonanța care îi face pe românii cu contracte part-time să ajungă în situaţia paradoxală de a aduce bani de acasă pentru a-şi plăti obligaţiile fiscale faţă de stat.
54% dintre clienții companiei de resurse umane Smartree vor recurge la mărirea veniturilor brute acordate angajaților, astfel încât ei să beneficieze de aceleași salarii nete.
Asociația Editorilor din România propune Guvernului României să revină la forma anterioară a declarației 600, care nu prevedea plata niciunei sume în avans.
Guvernul ar trebui să modifice din nou Codul fiscal săptămâna viitoare, prin ordonanță de urgență, și să nu aștepte ca Parlamentul să facă schimbările prin care vor fi înlăturate efectele negative, a declarat, miercuri, Eugen Teodorovici, președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat, după o ședință în care s-au discutat amendamentele aduse OUG 79/2017 privind modificarea legislației fiscale.
Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificat Codul Fiscal prevede reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, schimbări în ceea ce priveşte modul de impozitare al companiilor, îndeosebi pentru IMM-uri, şi reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%.
Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a declarat, luni, că a discutat cu premierul şi au convenit ca proiectul de OUG privind Codul Fiscal să fie dezbătut în şedinţa de Guvern de miercuri, Mişa precizând totodată că măsurile preconizate nu vor avea efecte asupra Legii salarizării.
Anunțul a fost făcut la finalul întâlnirii pe care membrii coaliției pentru Dezvoltarea României au avut-o cu premierul Mihai Tudose.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul pentru promulgarea Legii eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei.
Camera Deputaţilor a fost convocată marţi în sesiune extraordinară pentru a dezbate şi a vota un proiect de lege, aprobat de Senat, care modifică noul Cod Fiscal, reglementând plata CASS pentru pensii şi persoanele fizice preluate în plată de Casa Naţională de Pensii Publice.
Piaţa evaluărilor din ţară a ajuns la 37 de milioane de euro anul trecut, în creştere cu 6% faţă de 2015, conform cifrelor de afaceri raportate de evaluatorii autorizaţi către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).