În cadrul conferinței de presă susținute joi, oficialii Consiliului Județean Cluj au prezentat şi situaţia închiderii și ecologizării celor 6 rampe neconforme din județ, printre care şi Pata Rât.
Cea de-a doua ediţie a TechFest, care se desfășoară în săptămâna 30 octombrie - 5 noiembrie în Cluj-Napoca, propune o serie de activități, atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg, pasionat de tehnologie.
Mai multe primării din judeţul Cluj urmează să fie amendate din cauza sirenelor de alarmare a populaţiei, care nu funcţionează.
Războiul declaraţiilor a ajuns într-o nouă fază.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Ion Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în cursul acestui an a crescut la 29 numărul incendiilor la rampa de deșeuri de la Pata Rât și, se pare, că focul a fost provocat intenționat.
Analistul de politică externă Ştefan Popescu este invitatul jurnalistului Mihai Moga, în ediţia de astăzi a emisiunii "1 la 1", de la ora 13, la Realitatea FM Cluj.
Departamentul de Limbă și literatură engleză al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează a IX-a ediție a conferinței internaționale „Constructions of identity 9”, pe tema identității în literatură și cultură.
Un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Sic, judeţul Cluj, ar fi plecat voluntar în Ungaria, la fiul acestuia, însă nu a mai ajuns. Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112 pentru a anunţa imediat Poliţia!
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în contextul evenimentelor de la un bal al bobocilor, din Cluj-Napoca, unde elevii au mimat acte sexuale, că trebuie regândit şi îmbunătăţit statutul elevului, astfel încât să nu mai existe "interpretări".
Recomandări: