Medicul Radu Țincu avertizează că tragedia produsă în spitalul județean Piatra Neamț, unde 10 pacienți de la Terapie Intensivă au ars de vii, în urma unui incendiu, se poate produce oricând, în orice alt spital din țară.
S-a suplimentat cu 130 de milioane de lei programul Rabla Clasic, în baza căruia cumpărătorii de autovehicule noi care și le dau pe cele vechi la casat primesc o subvenție de la stat.
Potrivit anunţului făcut de ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând din 18 mai, cu o lună mai devreme decât în 2016.
Procurorii susţin, în referatul prin care cer arestarea a 20 de persoane cercetate pentru devalizarea CFR Marfă, că angajaţii care refuzau să intre în comisiile de casare erau ameninţaţi că vor fi concediaţi. DIICOT precizează că faptele ar fi fost premeditate.