Secretarul General al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec.
Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, afirmă, într-un comunicat remis presei, că nici el, nici DLA Piper, firma de avocatură la care este asociat nu reprezintă proiectul imobiliar Smart City Development din Cluj.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru rechemarea mai multor diplomaţi, printre care şi George Maior din funcţia de ambasador al României în Statele Unite.
"Va continua cu voia sau fara voia PSD-ului."
Două avioane F-22 Raptor au sosit luni, în premieră, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, împreună cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker şi circa 15 membri ai echipajelor.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, i-a cerut, joi, ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, să scoată „măcar” vizele pentru oamenii de afaceri.
Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii a înregistrat în 2017 ''un punct culminant'', cu evoluţii notabile în mai multe domenii, potrivit ambasadorului României la Washington, George Cristian Maior.
Recomandări: