Alba Iulia își așteaptă vizitatorii, de 1 Decembrie, ”îmbrăcată” de sărbătoare. Partea centrală a orașului, acolo unde vor avea loc majoritatea evenimentelor dedicate Centenarului, va fi iluminată tricolor.
În an Centenar, cicliștii de la Cluj-Napoca străbat 100 de kilometri pentru a ajunge la Alba Iulia, la sărbătoarea Unirii. Biciciliştii clujeni au pornit la drum, vineri dimineaţa, din Piaţa Unirii.
Accesul auto va fi limitat total în Alba Iulia în 1 Decembrie, începând cu ora 7,00, urmând ca cei care vin cu autoturismele personale să-şi lase vehiculele în jurul oraşului, în parcări temporare, de unde vor fi preluaţi de autobuze din sfert în sfert de oră.
Peste 400 de elevi din Cluj, însoţiţi de profesori, vor călători cu trenul la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, pentru a celebra în oraşul Unirii cei 100 de ani de la formarea statului român modern.
Un număr de 21 de salve de artilerie vor fi executate pe timpul ceremoniei militare organizată de Ziua Naţională la Alba Iulia, la care vor participa 1.600 de militari, 23 de aeronave şi 150 de mijloace tehnice.
După ce a poposit, luni noaptea, la Cluj-Napoca, iar caii au fost consultaţi de medicii veterinari ai USAMV, convoiul de 10 căruţe care reface "Drumul Unirii" a pornit spre Alba Iulia.
Aproape 50 de clujeni s-au înscris la evenimentul "O sută de kilometri cât un veac de unire", un marș pe biciclete până la Alba Iulia în care clujenii să aducă un omagiu celor care au realizat unirea României în urmă cu 100 de ani.
Mai multe proteste sunt anunţate pe reţelele de socializare, pentru vineri, 1 decembrie, atât în Capitală, cât și la Alba Iulia.
Un convoiul format din zece căruţe trase de cai va pleca, joi, din Sighetu Marmaţiei spre Alba Iulia pe un traseu care măsoară peste 300 de kilometri, refăcând acelaşi drum al străbunilor maramureşeni care au participat la Marea Unire.