Echipa naţională a României îşi va afla adversarele de la Campionatul European din 2016, primul său turneu final după o pauză de opt ani, în data de 12 decembrie, la Paris, unde va avea loc tragerea la sorţi a grupelor competiţiei găzduite de Franţa.
Reprezentativa de fotbal a României a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, şi s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franţa.
Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată joi seară, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Finlandei, în penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, meci la care golul "tricolorilor" a fost marcat în minutul 90+1.
Ambasadorul Finlandei la Bucureşti, Paivi Pohjanheimo, a precizat, referitor la informaţiile privind opoziţia acestei ţări faţă de introducerea pe agenda Consiliului JAI a aderării României la Schengen, că guvernul finlandez este favorabil unei abordări în două etape a aderării la spaţiul Schengen.
Comisia de Apel a UEFA a decis să ridice suspendarea de un meci cu porţile închise, dictată de Comisia de Disciplină a forului continental împotriva Federaţiei Române de Fotbal (FRF), astfel că partida România - Finlanda se va disputa, joi, cu spectatori, pe Arena Naţională.
Preşedintele Uniunii Europene de Gimnastică, Georges Guelzec, a declarat la sediul Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) că există riscul ca România să piardă organizarea Campionatelor Europene de gimnastică artistică din 2017, o decizie în acest sens urmând a fi luată la începutul anului viitor.
România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marţi de Consiliul JAI, numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului fiind de 4.837.
Hans G. Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.
Recomandări: