Conducerea PNL a votat, joi, planul de reforme, pe care şi-l asumă și care cuprinde măsuri precum reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea subvenţiei pentru partide, eliminarea cheltuielilor statului, dar şi reforma administraţiei centrale, prin reducerea numărului de ministere şi de agenţii.
Fostul director al SRI Eduard Hellvig, care s-a reînscris marţi în PNL, precizează că el crede în preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan, considerând că este cel mai potrivit pentru 'o resetare adevărată în familia liberală', şi că nu doreşte să-l concureze pe acesta.
Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către candidatul independent Călin Georgescu, cu un discurs anti-sistem, cu tente extremiste și legionarisme, a șocat întreaga Românie, stârnind rumoare și Europa.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a făcut un apel pentru românii care au încredere în valorile liberale să vină alături de noua conducere a partidului și a precizat că votul pentru PNL la alegerile parlamentare înseamnă votul pentru o Românie modernă și prosperă.
Social democrații avertizează despre riscul unei noi guvernări de dreapta, ca în pandemie, când liderii politici petreceau fără măști sau restricții, iar românii erau închiși în case.
Potrivit noului lider al liberalilor, înainte de a face o reformă a statului trebuie făcută o reformă a lumii politice, ceea ce înseamnă funcţiile de demnitate trebuie să fie o onoare, nu o sinecură, iar acest lucru trebuie făcut în primele luni ale anului viitor.
O guvernare de dreapta ar putea face din 2025 anul austerității în România. Ilie Bolojan, noul președinte PNL, a afirmat public, în repetate rânduri, că există un obiectiv major al Planului său de Austeritate.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat marți seara că nu va rămâne în funcţia de preşedinte al partidului, dacă reducerea numărului de parlamentari la 300 nu va fi „susţinută cu toată forţa” de liberali
Intern, coalitia contra naturii, monstruoasa coalitie PSD - PNL a fost sanctionata de ambele electorate. Crin Antonescu si Ilie Bolojan aveau dreptate când spuneau ca PNL isi pierde electoratul fiind remorca PSD.