UBB Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 6-7 septembrie, în premieră în România, întâlnirea vicepreședinților GUILD, organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată.
Universitatea a câștigat cele mai multe proiecte în competiția națională dedicată organizării stagiilor de practică profesională.
Daniel David a transmis o scrisoare dedicată mediului universitar la împlinirea a trei luni de la preluarea mandatului.