Antrenorul din Gruia, Dan Petrescu, nu s-a abținut nici la meciul de duminică seara, disputat pe teren propriu, cu cei de la Slobozia și a protestat împotriva arbitrajului până când a fost eliminat cu cartonaş roşu şi trimis să vadă partida din tribune.
Portarul Răzvan Sava s-ar putea întoarce în fotbalul italian după doar doi ani în tricoul celor de la CFR Cluj. Astfel, oficialii formației din Gruia se gândesc să-l aducă în locul său pe Mihai Popa, legitimat la T
Fanii CFR-ului de la Peluza Vișinie pun presiune pe echipa din Gruia după ce au postat un mesaj de protest, în care i-au criticat dur pe antrenorul Dan Petrescu și pe președintele Cristi Balaj că au tratat derby-ul orașului ca pe ceva de importanță secundară.
Crescut la Academia Hagi, Louis Munteanu a ajuns la CFR Cluj în actuala perioadă de mercato de la Fiorentina, formație pentru care nu a jucat niciun minut la seniori.
Atacantul a bifat primele sale minute în tricoul vicecampioanei chiar în Derby-ul Clujului.
Antrenorul CFR-ului crede că participarea echipei sale în cupele europene a cauzat înfrângerea în fața marii rivale.
Chiar și înaintea duelului cu rivala din oraș, antrenorul CFR-ului abordează același tip de discurs.
Antrenorul formației din Gruia a fost un car de nervi pe aproape întreaga durată a partidei din etapa a 3-a din sezonul regulat.
CFR Cluj a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Craiova, scor 0-2, în runda cu numărul 3 din SuperLigă. La flash-interviu, Dan Petrescu, antrenorul din Gruia, a vorbit despre joc, dar și despre conflictul pe care l-a avut cu arbitrul Bîrsan.