În acest an, Primăria Cluj-Napoca a alocat 6.000.000 lei din bugetul local pentru programul social “Alimente”, dedicat persoanelor cu venituri reduse.
Un accident grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Aurel Vlaicu, în apropierea depoului de troleibuze. Un autoturism a căzut de podul IRA.
Un șofer a tras pe dreapta pentru a da o mână de ajutor unui scuterist după ce acesta s-a dezechilibrat și a căzut înaintea unui sens giratoriu, în Cluj-Napoca.
Peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate. O altă barieră cu care se confruntă pacientele este cea a costurilor - avortul la cerere și cel terapeutic sunt servicii medicale furnizate cu plată.
Proiectele celor trei spitale regionale intră în linie dreaptă. Şeful Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate transmite că într-o lună vor porni proiectele de spitale de 2 miliarde de euro la Iaşi, Cluj şi Craiova.
Poliţiştii mureşeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, joi dimineaţa, 60 de percheziţii în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit şi a TVA, cu un prejudiciu de 750.000 lei.
A venit mesajul lui Emil Boc de la Congresul PPE pentru Băsescu. Fostul președinte al României Traian Băsescu şi-a ironizat foştii colegi oameni de partid (vechiul PDL), care acum sunt membrii PNL și aliații PSD. Băsescu a comentat că probabil acum foștii săi colegi „s-au obișnuit că se trag din Brătieni”.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Elevii de clasa a XII-a au susținut, miercuri, proba la alegere a profilului și specializării, din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2024.
Recomandări: