Foto Super-laborator digital de peste 1 milion de lei la UBB Cluj. Studenții vor lucra cu tehnologie de ultimă generație, ca în marile studiouri media
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:47
- Educaţie
- Ascultă știrea
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a inaugurat un Laborator de Media Digitală de ultimă generație, dotat cu stații grafice performante, tehnologie de eye-tracking, camere 360° și echipamente profesionale audio-video.
Rezultat al unei investiții de peste 1 milion de lei în echipamente tehnologice de înaltă performanță, realizată printr-un proiect de digitalizare a UBB, finanțat prin PNRR, laboratorul este conceput pentru a le oferi studenților un mediu de învățare avansat și adaptabil..
Cu o capacitate de 75 de locuri dotate cu stații grafice performante, laboratorul este destinat tuturor studenților FSPAC, cu un accent special pe cei înscriși la specializarea Media Digitală, și susține atât activități didactice, cât și inițiative de cercetare și colaborare interdisciplinară. Infrastructura permite desfășurarea unor cursuri esențiale pentru formarea profesională actuală, precum Designul Experienței Utilizatorului (UX), Editare în limbaje web (HTML și CSS), Sisteme de Management de Conținut, Analiza Datelor Digitale, Editare Foto și Montaj Audio-Video, dar și discipline creative precum animație, design de interfețe sau ilustrație muzicală.

Un element inovator central al laboratorului este integrarea tehnologiei de eye-tracking, care aduce un nivel suplimentar de realism și interacțiune în studiul experienței utilizatorului. Pe lângă infrastructura IT de top, laboratorul integrează un ecosistem complet pentru producție multimedia: camere 360°, dronă video profesională, echipamente audio dedicate, interfețe de captură și streaming, precum și instrumente pentru creație digitală și sound design. Aceste dotări permit dezvoltarea unor proiecte complexe, de la producție video și audio până la prototipare digitală și analiză de date.
„Această tehnologie permite studenților să lucreze cu date reale și să observe direct impactul designului interfeței asupra comportamentului utilizatorilor, o competență extrem de valoroasă în domeniile UX și UI design. De asemenea, permite dezvoltarea de proiecte de cercetare viitoare și colaborări cu mediul profesional, inclusiv în proiectele de tip Living Lab ale facultății. Totodată sunt facilitate metodele de evaluare bazate pe computer și e încurajată folosirea lor la scară mai largă. Astfel, laboratorul nu numai că răspunde necesităților imediate ale studenților și profesorilor, dar este și un instrument adaptabil pentru viitor, pregătit să facă față provocărilor dinamice ale educației digitale”, spun reprezentanții FSPAC.

Experiența educațională este completată de utilizarea unor soluții software avansate pentru gestionarea activității didactice, care facilitează interacțiunea în timp real între cadre didactice și studenți, oferă feedback instant și susțin metode moderne de evaluare digitală.
Laboratorul este proiectat pentru a susține atât activități față în față, cât și în format hibrid sau online, permițând participarea invitaților internaționali și integrarea în rețele academice globale.

Laboratorul de Media Digitală al FSPAC devine astfel un hub de inovație, cercetare și colaborare cu mediul socio-economic, iar FSPAC își consolidează poziția de lider în domeniile Comunicare și Media Digitală, oferind studenților nu doar acces la tehnologie de vârf, ci și posibilitatea reală de a-și construi competențe relevante.











