Video Stadiul lucrărilor la Muzeul Memorial „Octavian Goga" Ciucea. Radu Rațiu, vizită pe șantier

Stadiul lucrărilor la Muzeul Memorial „Octavian Goga" Ciucea. Radu Rațiu, vizită pe șantier
| Foto: colaj Ziua de Cluj

Unul dintre cele mai importante repere culturale și istorice ale județului Cluj, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, este în plin proces de reabilitare și modernizare.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu a vizitat șantierul de la Ciucea pentru a vedea stadiul lucrărilor și intervențiile care vor transforma întregul ansamblu.

Consiliul Județean Cluj derulează aici două proiecte majore, cu o valoare totală de aproape 16 milioane de euro. Primul proiect, de 8,53 milioane de euro, vizează reabilitarea și punerea în valoare a clădirilor ansamblului, iar cel de-al doilea, de 7,45 milioane de euro, restaurarea și modernizarea parcului și a împrejmuirilor.

Investițiile au ca obiectiv păstrarea identității acestui loc și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric de la Ciucea, astfel încât ansamblul să poată fi descoperit și de generațiile viitoare.

Cu o valoare de 31.266.714,64 de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit, la finalul procedurii de achiziție publică, asocierii SC EURAS SRL -  SC ADDCONCEPT SRL -  SC AQUA SERV SRL, lider de asociere SC EURAS SRL, durata de execuție fiind de 32 de luni de la data începerii lucrărilor.

Lucrările sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .