Ziua decisivă pentru Costin Lazăr

Ziua decisivă pentru Costin Lazăr
Fostul jucător al Rapidului, Costin Lazăr (foto), va da în cursul zilei de azi un răspuns ofertei venite din partea Universităţii Cluj. Jucătorul aşteaptă să se concretizeze propunerea primită din Rusia, în caz contrar urmând să semneze cu “Şepcile roşii”. Lazăr şi-a încheiat în această vară conturile cu Rapid, după cinci ani petrecuţi în Giuleşti.

Mijlocaşul Rapidului a declarat că nu va mai prelungi aşteptarea oficialilor Universităţii, urmând să le dea un răspuns la oferta primită până în cursul serii de azi. Lazăr a adăugat că există discuţii cu echipe din străinătate şi, în funcţie de cum decurg negocierile, îşi va decide destinaţia pentru acest sezon. "Nu pot să zic neapărat că au apărut noutăţi faţă de ultimele zile. Eu aştept în continuare o ofertă concretă din străinătate, am spus de mai multe ori că asta e prioritatea mea. Celor de la "U" Cluj le voi da un răspuns până mâine (azi - n. red.). Încă nu sunt nici eu foarte hotărât", a declarat Lazăr, pentru ZIUA de CLUJ.

Jucătorul în vârstă de 30 de ani a spus în urmă cu câteva zile că oferta primită din partea Universităţii a fost cea mai bună dintre cele venite în ultima perioadă. Fotbalistul a fost în negocieri cu Astra Ploieşti, dar şi cu fostul său club, Rapid. "Oferta venită de la Cluj e cea mai bună primită din Liga I, peste ce mi-a oferit Rapidul. Fanii Universităţii sunt printre cei mai frumoşi din România. La fel cum se întâmplă şi la Rapid, suporterii lui «U» îşi încurajează echipa din primul până în ultimul minut, pur şi simplu îşi împing jucătorii de la spate. Am văzut şi acum câţi au fost la Mediaş, deşi distanţa e de vreo 100 de kilometri. E foarte important că la Cluj se construieşte un stadion la cele mai înalte standarde, iar asta e o garanţie a proiectului de la «U». Eu cred că echipa poate termina în primele patru", a spus fotbalistul.

Finanţatorul Universităţii, Florian Walter, nu vrea să pună presiune pe jucător şi spune că-i aşteaptă răspunsul până duminică. "Eu i-am făcut propunerea, băiatul a zis că se mai gândeşte. Nu e niciun secret, am zis că-l aştept până duminică. Eu sper să accepte", a afirmat Walter. Dacă va semna cu "U", Lazăr va face joncţiunea cu lotul "studenţilor" direct în cantonamentul din
Austria.

 

Comenteaza