Winners Open 2021. Petkovic reușește a doua victorie într-o singură zi și se califică în marea finală

Winners Open 2021. Petkovic reușește a doua victorie într-o singură zi și se califică în marea finală
| Foto: facebook.com/winnersopen

Favorita numărul 2 a turneului de la Cluj-Napoca a trecut și de Aleksandra Krunic, scor 6-4, 6-2, după ce a învins-o în jurul amiezii pe Seoane Mendez.

Primul set al celei de-a doua semifinale a început echilibrat. Sosită din calificări, Krunic a menținut un nivel bun de joc și chiar a reușit break-ul în cel de-al cincilea game. Totuși, experiența lui Petkovic și-a spus cuvântul și a reușit să își adjudece primul set, 6-4.

Jucătoarea din Germania a început bine și setul secund și a câștigat primele trei game-uri. Deși Krunic a încercat să revină, Andrea Petkovic a controlat excelent finalul de meci, s-a impus 6-4, 6-2 și s-a calificat în finala Winners Open 2021.

În ultimul act al competiției WTA 250 de la Cluj-Napoca, Petkovic se va duela cu egiptianca Mayar Sherif.  

Comenteaza