Walter pregăteşte o “mutare-surpriză” pe banca lui “U”

Walter pregăteşte o “mutare-surpriză” pe banca lui “U”
Finanţatorul Universităţii, Florian Walter, a declarat ieri, pentru ZIUA de CLUJ, că s-a oprit asupra unei variante pentru banca tehnică a echipei, lăsată liberă după plecarea lui Marian Pană. Claudiu Niculescu va asigura interimatul pentru partida cu Pandurii Târgu-Jiu, iar apoi se va produce schimbarea.
“Niculescu va rămâne antrenor pentru meciul cu Pandurii. Nimeni care vine azi sau mâine nu poate schimba absolut nimic până sâmbătă. După aceea, săptămâna viitoare, vom numi un nou principal. Veţi avea o mare surpriză! Nu e nici Mourinho şi nici Ferguson, dar eu zic că e o variantă cel puţin interesantă”, a spus Florian Walter. În ultima vreme, pentru postul de antrenor al Universităţii s-au vehiculat numele lui Ionuţ Badea, Ilie Stan, Cristi Pojar şi Antonio Conceicao.
Comenteaza