Voican şi Sergiu Buş, din nou în atacul României U21

Voican şi Sergiu Buş, din nou în atacul României U21
“Studentul” Andrei Voican (foto stânga) şi “feroviarul” Sergiu Buş (foto dreapta) au şanse să evolueze din nou împreună în atacul echipei naţionale de tineret a României.

Cei doi se află pe lista de jucători convocaţi de către selecţionerul "tricolorilor mici", Emil Săndoi, pentru meciul cu reprezentativa similară a Kazahstanului. Partida este programată vineri, 3 iunie, la Târgu-Mureş şi contează pentru preliminariile EURO 2013.

Voican şi Buş nu s-ar afla în prima situaţie de acest gen, cei doi evoluând împreună şi în partidele din turneul austriac organizat în această primăvară. Amândoi au avut atunci evoluţii apreciate, Voican fiind titular în fiecare meci. Săndoi va miza în această acţiune şi pe Fabian Himchinschi, unul dintre remarcaţii selecţionatei "Under 17" la Campionatul European desfăşurat în Serbia, la începutul lunii.

Iată şi lotul complet convocat de Săndoi: portari - Dinu Moldovan (Espanyol Barcelona), David Lazăr (Pandurii); fundaşi - Gabriel Matei (Pandurii), Florian Buleică (Universitatea Craiova), Sergiu Muth (Poli Iaşi), Sebastian Mladen (AS Roma), Adrian Popa (FC Snagov), Ionuţ Rada (Pandurii), Alexandru Ţiganaşu (Astra Ploieşti), Daniel Vădrariu (Ceahlăul Piatra Neamţ); mijlocaşi - Ciprian Selagea (FC Bihor), Paul Anton (Gloria Bistriţa), Adrian Stoian (Pescara), Mihai Răduţ (Steaua Bucureşti), Sergiu Suciu (AS Gubbio), Cosmin Matei (Steaua Bucureşti), Ciprian Brata (Pandurii); atacanţi - Denis Alibec (Inter Milano), George Ţucudean (Dinamo Bucureşti), Andrei Voican ("U" Cluj), Sergiu Buş (CFR Cluj), Fabian Himchinschi (Unirea Alba Iulia). Partida dintre România U21 şi Kazahstan U21 se va disputa în data de vineri, 3 iunie, la Târgu-Mureş şi contează pentru preliminariile Campionatului European de Tineret, ediţia 2011-2013.

 

 

Comenteaza