DISTRIBUIE
Egalul înregistrat în partida dintre Universitatea şi Torpedo Kutaisi (2-2) l-a nemulţumit pe atacantul “studenţilor”, Andrei Voican. Acesta e de părere că venirea celor şase jucători noi la “U”, în frunte cu Adrian Cristea, aduce un plus de valoare lotului “alb-negru”.
“Din păcate, nu am reuşit să câştigăm meciul, dar a fost un joc în care a contat în primul rând pregătirea. Mai avem cinci-şase partide în care avem timp să punem la punct toate aspectele. Suntem mai puternici după toate transferurile, Adi Cristea a adus un plus de valoare, la fel ca şi ceilalţi. Am încredere că putem să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Voican, marcatorul golului cu care echipa sa a condus cu 2-1 în jocul de ieri.
DISTRIBUIE
Comenteaza