VIDEO A doua victorie pentru CFR Cluj în cantonamentul din Spania

VIDEO A doua victorie pentru CFR Cluj în cantonamentul din Spania
Tânărul Valentin Costache a reușit să marcheze din nou. Alex Ioniță nu a debutat în echipa lui Dan Petrescu.

Clujenii au reușit să învingă cu 3-1 formația Rapid Viena (locul 3 în prima ligă din Austria), în cel de-al doilea amical al iernii. 

Golurile "feroviarilor" au fost marcate de Mailat (3), Deac (78, penalty) și Costache (88). Este a doua victorie a liderului Ligii 1 în cantonamentul din Spania, după cea cu CD Castellon, scor 4-0.

Costache se aflĂ la a doua reușită în tot atâtea meciuri pentru CFR, după ce a înschis tabela în partida cu Castellon.

În partida de luni seara a debutat în echipa din Gruia fundaşul brazilian Gilvan. În schimb, cel mai scump transfer al iernii, Alex Ioniță, adus de la Astra în schimbul a 1 milion de euro, a ratat şansa de a jucat primul meci în tricoul vişinu.

Dan Petrescu a început partida în formula Arlauskis - Manea, Luchin, Mureșan, Camora - Hoban, Culio - Nouvier, Omrani, Mailat - Țucudean.

În cea de-a doua repriză au intrat Vâtcă, Peteleu, Vinicius, Gilvan, Vlad, Coman, Bordeianu, Djokovic, Păun, Deac şi Balde.

Rapid Viena a trimis în teren următorul "11": Strebinger - Galvao, Sonnleitner, Schwab, Szanto, Murg, Pavelic, Kuen, Apolinario de Lira, Petsos.

Pentru CFR Cluj urmează marţi o zi de refacere şi antrenamente, iar miercuri "feroviarii" vor juca o nouă partidă amicală, de această dată împotriva echipei de tineret, U23, a celor de la Borussia Mönchengladbach.

Comenteaza