Victorie chinuită pentru Halep în primul meci al zilei

Victorie chinuită pentru Halep în primul meci al zilei
| Foto: foto facebook.com/romaniafedcup

Numărul 1 mondial s-a impus în fața Viktorikei Golubic (115 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-1, într-o oră și 45 de minute.

Liderul clasamentului mondial a început greu partida. Golubic a luat primele două game-uri și a controlat jocul. Halep a revenit încet-încet și după un game 6 foarte disputat a egalat. Simona nu a mai greșit până la finalul setului și a reușit chiar un break la 0 și s-a impus cu 6-3, în fața unei jucătoare care i-a pus mai mult probleme de cât se așteptau mulți la începutul jocului.

Setul secund a început la fel ca și primul, cu Elevția în avantaj. Halep a eglalat repede și părea că setul va fi unul echilibrat. Totuși, Golubic a profitat foarte bine de jocul slab al liderului mondial și nu a pierdut niciun game până la final. Elvețianca a reușit chiar să se impună la 0, în game-urile 4 și 5. Astfel, numărul 115 WTA s-a impus cu 6-1 și a trimis meciul în decisiv.

Decisivul a început perfect pentru numărul 1 WTA, care a câștigat trei game-uri consecutive. Golubic a avut o tentativă de revenire, dar Simona a controlat foarte bine jocul. Halep nu a mai cedat niciun game până la final și a profitat de nervozitatea adversarei sale. Împinsă de la spate de publicul din Polivalentă, contănțeanca s-a impus 6-3, 1-6, 6-1, aducând primul punct României în confruntarea cu Elveția.

Următorul meci va fi cel dintre Irina Begu și Timea Bacsinszky.

Comenteaza