Veşti proaste pentru “studenţi”: Boştină, incert înainte de Dinamo
- Scris de Alin Sutea
- 23 Mar 2011, 22:36
- Sport
- Ascultă știrea

Meciul cu Dinamo găseşte Universitatea cu probleme serioase de efectiv. Pe lângă Adrian Cristea, Bogdan Unguruşan şi Nicola Ascoli, toţi trei suspendaţi, clujenii nu ştiu dacă vor putea conta nici pe Gabriel Boştină. Căpitanul obişnuit al "Şepcilor roşii" s-a accidentat la un antrenament desfăşurat în săptămâna premergătoare partidei cu Oţelul, iar diagnosticul e ruptură musculară. Şansele ca el să fie recuperat până vineri, 1 aprilie, sunt minime.
Boştină nu s-a antrenat nici ieri alături de coechipierii săi. Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a ieşit pe teren, dar a participat doar la şedinţa susţinută de antrenorul Ionuţ Badea pe gazon, pentru ca apoi să părăsească antrenamentul. "Sunt accidentat, am o ruptură musculară. În două săptămâni sper să pot reveni", le-a răspuns căpitanul suporterilor care l-au întrebat de ce a părăsit şedinţa de pregătire. Pe lângă Boştină, nici Daniel Munteanu nu s-a pregătit ieri, fundaşul central acuzând, de asemenea, probleme de natură musculară. Totuşi, situaţia sa nu este atât de gravă, el urmând să intre în programul echipei în zilele următoare.
Posibila absenţă a lui Gabriel Boştină din primul "11" al Universităţii contra lui Dinamo Bucureşti nu e singura problemă de efectiv cu care se confruntă Ionuţ Badea. Avertizaţi la Galaţi, Adrian Cristea şi Bogdan Unguruşan au adunat fiecare câte patru, respectiv şapte cartonaşe galbene, şi au devenit suspendaţi, automat, câte o etapă. Nicola Ascoli şi-a "încunat" prestaţia foarte slabă din Moldova cu un cartonaş roşu, după ce şi-a lovit un adversar, italianul urmând să stea pe tuşă cel puţin două etape, în funcţie de hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Situaţia nu e mai roz nici în tabăra dinamovistă. Antrenorul Ioan Andone nu poate conta pe cel mai bun jucător al "câinilor roşii", Gabriel Torje, care va sta şi el o etapă din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Un alt titular dinamovist care va lipsi la meciul de pe 1 aprilie e Cosmin Moţi, fundaşul central fiind şi el suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene. În aceste condiţii este de aşteptat ca Valerică Găman, fotbalistul devenit celebru după ce a fugit din canto-namentul Universităţii Craiova, să îmbrace pentru prima dată tricoul alb-roşu al lui Dinamo într-un meci oficial.
Adrian Cristea a întârziat o oră la antrenament
Şedinţa de pregătire de ieri a început la ora 15:00 şi a fost una de reacomodare la efort după cele trei zile de pauză. Printre "studenţii" care au ieşit pe gazon la ora stabilită nu s-a numărat şi Adrian Cristea, absenţa "Prinţului" fiind motiv de discuţie printre fanii prezenţi la antrenament. Cristea şi-a făcut apariţia la aproximativ 60 de minute după începerea antrenamentului şi a făcut doar alergări uşoare. Mijlocaşul este suspendat pentru jocul cu Dinamo.