Veste bună pentru CFR. Cine va lipsi din echipa Stelei în meciul cu "feroviarii"

Veste bună pentru CFR. Cine va lipsi din echipa Stelei în meciul cu
Adversara CFR-ului din prima etapă de play-off nu se va putea baza pe unul dintre titulari în meciul de duminică seara.

Din lotul Stelei va lipsi fundașul central Wilfred Moke (29 ani), acesta fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, anunță Gazeta Sporturilor. Jucătorul congolez a primit două sancțiuni la începutul sezonului, când încă evolua pentru FC Voluntari, iar alte două galbene le-a primit în calitate de fotbalist al echipei lui Reghecampf. Utimul cartonaș, cel care i-a atras și suspendarea, l-a primit în ultima etapă din sezonul regulat, în egalul, 1-1, cu ASA Târgu Mureș.

Moke a prins 19 meciuri pentru Steaua în acest sezon, fiind pe teren la meciul cu CFR din 5 februarie, pe care clujenii l-au încheiat la egalitate, scor 1-1.

CFR Cluj ocupă locul 5 în în zona de play-off, cu 22 puncte după înjumătățirea punctajelor. Steaua este pe 2, cu două puncte mai mult. Gruparea din Gruia va înfrunta Steaua duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională din capitală.

 

Comenteaza