Unirea Dej, remiză albă contra liderului din Liga a 2-a
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Mai 2023, 19:31
- Sport
- Ascultă știrea

Trupa lui Dragoș Militaru a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida contra Politehnicii Iași din runda cu numărul 9 a play-off-ului.
Prima parte a meciului de la Dej s-a remaracat mai mult prin duelurile fizice dintre jucătorii celor două formații, în timp ce ocaziile au lipsit de ambele părți. Așadar, scorul pauzei a fost 0-0.
În startul actului secund, gazdele au încercat să pună din ce în ce mai multă presune, forțând deschiderea scorului. Chiar dacă jocul s-a echilibrat, ocaziile au fost de partea Unirii Dej, iar la jumătatea reprizei Cocian a trimis în transversală, cu o execuție bună, din marginea careului (67).
Mai mult, elevii lui Dragoș Militaru au și înscris în poarta ieșenilor, însă reușita a fost anulată pe motiv de offside (78). În ciuda eforturilor gazdelor din ultimele minute, scorul final a fost 0-0.
Astfel, Unirea Dej a ajunge la 40 de puncte și rămâne pe locul al cincilea în clasamentul play-off-ului Ligii a 2-a.