Un fost ceferist anunţă din Italia: “Martinez e cel mai bun din România!”

Un fost ceferist anunţă din Italia: “Martinez e cel mai bun din România!”
Roberto de Zerbi a părăsit Gruia în această vară, dar este la curent cu ceea ce se întâmplă la fosta sa echipă.

„Il fantasista" este impresionat de campania de achiziţii a formaţiei clujene şi anunţă că "feroviarii" au pus mâna pe o adevărată „perlă", în persoana lui Jorge Martinez, fotbalist împrumutat de la Juventus până la finalul sezonului.

De Zerbi a plecat de la CFR , dar rămâne fanul numărul 1 al „feroviarilor". Aflat în Italia, la Brescia, fostul atacant al clujenilor s-a interesat în permanenţă de fosta sa echipă şi este impresionant de ultimele transferuri, în special de Jorge Martinez, fotbalist împrumutat de la Juventus până la finalul campionatului. "Am urmărit , am citit şi pe internet, ştiu aproape tot ce se întâmplă la CFR şi mai ţin legătura cu oameni de acolo, am rămas prieteni, chiar dacă ne-am despărţit. Nu îi ştiu foarte bine pe toţi cei transferaţi în ultimele zile, dar Martinez este o lovitură importantă şi va avea un impact mare în fotbalul românesc, se va vedea acest lucru. Este un fotbalist de clasă, este cel mai bun din România, fără nici o discuţie. Cei care nu îl cunosc poate nu vor crede ce spun, dar eu îl ştiu foarte bine şi jucător ca Martinez nu este în Liga 1. Este cel mai bun, repet, doar să fie pregătit din punct de vedere fizic. El a avut accidentări, dar s-a refăcut şi este pe drumul cel bun. Are o tehnică excelentă, joacă în banda dreaptă, joacă în banda stângă, joacă în spatele vârfurilor, este foarte bun. CFR a dat lovitura cu acest jucător, fără discuţie", l-a elogiat De Zerbi pe Martinez.

Italianul le urează succes foştilor săi colegi în grupele Ligii Campionilor, unde vor da piept cu Manchester United, Galatasaray şi Sporting Braga. „Am văzut tragerea la sorţi şi va fi foarte greu să se califice, dar CFR are o echipă puternică acum şi are şansa ei pentru care trebuie să lupte. De Manchester nu avem ce spune, o ştie toată lumea, Galata este o forţă în Turcia şi are un buget extraordinar, iar Braga a scos-o pe Udinese în preliminarii. Va fi dificilă, dar nu imposibilă o calificare", a mai spus fotbalistul.

După despărţirea de CFR , De Zerbi a fost aproape de a semna cu FC Braşov, dar transferul a căzut în ultimul moment. „Cei de acolo nu au cuvânt, m-au minţit. Am fost sunat în permanenţă să mă duc la ei, apoi am ajuns în Braşov, am stat trei zile şi lumea nu mai răspundea la telefon. Nici nu vreau să mai vorbesc despre ei. Experienţa mea din România o asociez cu CFR şi cu oraşul Cluj, unde am întâlnit oameni de calitate. Şi dacă mă întreabă cineva din Italia despre România, voi vorbi doar la superlativ, pentru că am trăit foarte bine la voi în ţară şi am rămas cu multe amintiri frumoase. Românii nu sunt bine priviţi în Italia, dar nu trebuie să se generalizeze aşa ceva. Cum există români în Italia care fac ilegalităţi, aşa există şi italieni care procedează la fel, dar nu trebuie generalizat, repet. Românii sunt oameni de calitate", a completat De Zerbi.

Amicale cu Timişoara şi Hunedoara

CFR Cluj profită de pauza competiţională determinată de începerea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Brazilia şi va susţine două partide amicale. Astăzi, de la ora 18:30, "feroviarii" vor juca cu ACS Poli Timişoaram, iar luni vor evolua împotriva lui FC Hunedoara, de la ora 18:00. Ambele partide se vor disputa pe terenul CUG, iar intrarea va fi liberă.

12
milioane

de euro a plătit Juventus pentru Martinez, pe care l-a achiziţionat în 2010 de la Catania.

 

 

Comenteaza