“U” debutează în Cupă fără opt titulari

“U” debutează în Cupă fără opt titulari
Antrenorul Marian Pană şi-a lăsat aproape toată echipa de bază la Cluj, iar astăzi va primi Brăneştiul cu Machado, Acosta, Tobă sau Huţan printre titulari.
Universitatea îşi menajează titularii pentru meciul cu CFR Cluj, de vineri, iar azi, în Cupa României, contra Victoriei Brăneşti, va miza pe o echipă formată în mare parte din jucători care au evoluat puţin sau chiar deloc în acest campionat. Meciul din Cupa României, un fel de “încălzire” pentru marele derby, e azi, de la ora 16:00, livetext pe ziuadecj.ro.

Marian Pană a deplasat un lot de 18 jucători pentru meciul din această după-amiază, cu Victoria Brăneşti, din care lipsesc Lemnaru, Balde, Cvirik, Matache sau Unguruşan, titulari de drept în ultimele partide. Tehnicianul şi-a menţinut promisiunea făcută imediat după tragerea la sorţi şi va folosi azi o echipă compusă mai mult din rezerve sau din fotbalişti care au evoluat foarte puţin în acest sezon. Practic, întâlnirea cu Victoria Brăneşti, echipă ce, la rândul ei, va folosi, foarte probabil, rezervele, e prima şansă mare pentru jucătorii care au evoluat mai puţin la “U” să revină în lupta pentru titularizare. “Pedeapsa” băncii de rezerve nu le-a priit lui Gabriel Machado şi Noe Acosta, care au intrat extrem de apatici în meciurile cu Oţelul, respectiv Gaz Metan Mediaş, după cum a remarcat şi tehnicianul Marian Pană. Acesta l-a dat ca exemplu pozitiv pe Georgian Tobă pentru felul în care a revigorat jocul în momentul intrării sale contra Mediaşului.

“Acosta nu mi-a plăcut cum a jucat cu Mediaşul, iar Machado a intrat o dată bine, iar apoi prost. Treaba lor e să joace fotbal, pentru asta sunt plătiţi. Tobă, spre exemplu, mi-a plăcut mult. A făcut un meci bun, s-a văzut că a intrat cu un anumit suflu la Sibiu, e un jucător care se pregăteşte foarte bine. Meciul cu Brăneştiul e un moment favorabil. Încercăm să rulăm tot lotul, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim să câştigăm”, a spus Marian Pană. Acesta le-a transmis jucătorilor că meciul de azi e o şansă să-şi câştige un tricou de titulari pentru partida cu CFR Cluj de vineri. “E posibil ca unii dintre jucătorii care vor intra mâine (azi - n. red.) să evolueze şi în Cupă. Practic, e şansa lor să se facă remarcaţi”, a spus tehnicianul Universităţii Cluj. În aceste condiţii, “U” ar putea alinia o garnitură experimentală, din care nu vor lipsi Szilagyi Zsolt sau Adi Ionescu, după cum urmează: Huţan - Buhuş, Szilagyi, Izvoranu, Belosevic - Tobă, Ionescu, Reinaldo, Acosta - Machado, Piţ.

Victoria Brăneşti vine după o victorie reuşită în ultima etapă a Ligii I, 2-0 cu Pandurii Târgu-Jiu. Formaţia antrenată de Ilie Stan a reuşit să treacă deasupra liniei retrogradării în prima ligă, ocupând locul 13, cu opt puncte.

Interes minim la Cupă, 2.600 de bilete vândute pentru derby

Din cauză că partida cu Victoria Brăneşti a fost programată la început de săptămână şi la doar trei zile distanţă faţă de derby-ul cu CFR Cluj, interesul fanilor pentru întâlnirea de Cupă este aproape de zero. Oficialii Universităţii se aşteaptă la o audienţă scăzută pentru jocul de azi, dar prevăd un stadion plin la jocul de vineri. Pentru acest din urmă meci, “U” a vândut până ieri aproximativ 2.600 de bilete, din cele puţin peste 6.000 puse în vânzare.


Comenteaza