"U" Cluj, victorie spectaculoasă în amicalul cu UBB

Elevii lui "Papi" au câștigat cu 6-2 împotriva echipei de fotbal a Universității Babeș-Bolyai (UBB), într-un amical disputat în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu.


">

Lemac, Takacs și Seck, ultimul cu o "dublă", au marcat golurile unei prime reprize în care cei de la UBB au înscris și ei de două ori. În partea a doua, Pintea a dus scorul la 5-2, iar Seck a bifat hat-trick-ul, notează site-ul clubului.

Antrenorul Universității Cluj, Marius Popescu, a aliniat următorul "11":

Pop - Budăcan, Morar, Irimie, Hîmpea - Fodor, Fizeșan - Takacs, Hațiegan, Salcău - Lemac.

În repriza secundă, "Papi" a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Sâmbătă, de la ora 15:00, "U" Cluj își va disputa următorul meci din liga a IV-a, cu Unirea Floreşti, pe arena "Dan Anca".

"Studenții" vor fi considerați echipa oaspete la jocul respectiv, meciul trebuind să se dispute inițial pe arena celor de la Florești. "Alb-negrii" ocupă primul loc din serie, cu 49 puncte, 16 victorii și un singur rezultat de egalitate.

 

Comenteaza