“U” Cluj, victorie în derby-ul de tradiție cu UTA. “Studenții” se mențin pe podiumul Ligii a 2-a
- Scris de Ionuţ Grindean
- 12 Mai 2019, 15:51
- Sport
- Ascultă știrea

Deși jocul nu a impresionat, trupa lui Bogdan Lobonț a obținut cele trei puncte și se menține pe ultima treaptă a podiumului din eșalonul secund.
Pe o vreme prefectă pentru fotbal, partida pe pe Cluj Arena a avut un început echilibrat. Clujenii au dominat la capitolul posesie și au încercat să își țină adversarul dincolo de centrul terenului. Golul a venit la primul șut pe poartă, în minutul 9, iar autor a fost căpitanul Dorin Goga. Meciul a revenit la echilibrul inițial, dar cu fiind echipa care a ținut mai mult de balon. Oaspeții au avut prima ocazie la jumătatea reprizei, dar Dur-Bozoancă i-a salvat pe “studenți”. Goga a mai semnat și el o bună oportunitate de a marca, când a încercat să îl lobeze pe Orlic, dar prima repriza s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru “U” Cluj.
“Șepcile roșii” au intrat bine și în actul secund, iar Gavra a ratat ocazii importante, în primele 10 minute de la reluare. În cele din urmă, golul a venit după o oră de joc, când Abrudan l-a găsit pe Gavra în careu, atacantul a tras pe poartă, Orlic a respins în față, iar Goga a urmărit balonul, reușind să înscrie. Golgheterul Gavra a trecut din nou pe lângă gol în minutul 69, când a reușit să dribleze chiar și portarul advers, dar șutul său a trecut paralel cu poarta. Până la final, jocul s-a disputat mai mult la centrul terenului, dar în prelungiri clujenii au primit o lovitură de pedeapsă. Veteranii Universității Cluj s-au gândit să încheie spectaculos partida, iar executantul penalty-ului, Goga i-a pasat lui Florescu, care a înscris pentru 3-0.
Echipe de start:
Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Cordoș (I. Ursu ’64), Berci – Chitoșcă, Giurgiu (Florescu ‘70), Greu, Hațiegan (Hordouan ‘40) – Goga, Gavra
UTA: Orlic – Ciucur, El Hasni, Iuga, Copaci (Manea ‘78) – Costin, Melinte, Hrezdac (Isac ‘46), Kanda (Oroian ‘64) – Popa, Rus
În urma victoriei cu UTA, clujenii au acumulat 72 de puncte și rămân pe locul al treilea, ce asigură prezența la baraj. Pentru “studenți” urmează derby-ul cu liderul clasamentului, Academica Clinceni.