“U” Cluj se întoarce cu trei puncte de la malul mării. “Studenții” s-au distrat cu Farul și au urcat pe primul loc în grupa de play-out

“U” Cluj se întoarce cu trei puncte de la malul mării. “Studenții” s-au distrat cu Farul și au urcat pe primul loc în grupa de play-out
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Costel Enache a reușit să se impună în fața constănțenilor, scor 3-1, și ocupă prima poziție în Grupa A din faza a doua a campionatului.

“Studenții” au început curajos partida de la malul mării și au încercat să pună presiune încă din primele minute. După aproape un sfert de oră de joc, Dican a trimis în adâncime, iar Ribeiro s-a văzut față în față cu Dur-Bozoancă, pe care l-a învins (12). Imediat după gol, gazdele au preluat inițiativa, în timp ce “U” Cluj a mizat pe cartea contraatacului.

Jocul ”Șepcilor roșii” avea să dea roade la finalul primei jumătăți de oră. Mai întâi Riberio a rămas din nou în situație de unu la unu cu portarul, însă l-a luat la țintă pe goalkeeper-ului Farului (27). Apoi, Gavra a profitat de o respingere greșită, i-a pasat lui Pîrvulescu, iar mijlocașul clujenilor a înscris cu un șut superb de la peste 20 de metri distanță (29).

Antrenorul constănțenilor a schimbat trei dintre cei patru fundași, însă ocaziile au fost tot în dreptul Universității Cluj. Până la pauză, Gavra putea și el înscrie de la mare distanță, însă Dur-Bozoancă a avut un reflex bun și a respins. Astfel, după 45 de minute, scorul era în favoarea oaspeților, 0-2.

Actul secund a început slab pentru “studenți”. La trei minute de la reluare, Bîrnoi a reușit să reducă din diferență, însă asupra fazei golului planează suspiciunea unui fault în atac la Ilieș (48). Gazdele au avut parte de momente bune, iar Banyoi (54) și Damașcan (59) au avut șansa de a restabili egalitatea.

Constănțenii și-au pierdut din avânt, iar jocul s-a echilibrat. Niciuna dintre formații nu a mai reușit să se apropie de careul advers timp de minute bune. Cu toate acestea, finalul de meci a adus un nou gol al Universității Cluj. Cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar, Pîrvulescu a trimis din nou bine de la distanță, iar Dur-Bozoancă s-a văzut din nou învins (85).

Astfel, Universitatea Cluj a învins cu 3-1 pe terenul celor de la Farul Constanța și a urcat pe prima poziție în clasamentul Grupei A din play-out-ul Ligii a 2-a.

Comenteaza