"U" răpune Dinamo la Mediaş, 2-1. Nasser a înscris golul victoriei VIDEO

Universitatea Cluj a învins în această seară Dinamo Bucureşti, scor 2-1, la primul său meci disputat la Mediaş. De menţionat că "U" a obţinut în acest sezon 6 puncte din tot atâtea posibile în faţa "câinilor roşii", după ce în tur s-a impus cu 4-3.

 

"U" CLUJ - DINAMO 2-1

Au marcat: Niculescu (17), Nasser (71) / Dănciulescu (68)

Cartonaş galben: Mendy (74)

Cartonaş roşu: Mendy (80)

"U": Popa - Buhuş, Abrudan, Pele, Mendy - Delgado, Nasser, Boştină (46, Balde), Cojocnean (69 Voican) - Niculescu (76, Tony), Machado.

Dinamo: Dolha - Rubio (58, Bakaj), Găman, Grigore, Diabate - Bărboianu, D. Kone, Pătraşcu (46, Munteanu), Alexe - Dănciulescu (81, Ţucudean), L. Ganea

Arbitru: Alexandru Tudor

 

 

Comentariul meciului, invers cronologic:

Min 90+4. Final de meci. Victorie pentru Universitatea, în faţa lui Dinamo!!!

Min 90. Se indică 4 minute de prelungire.

Min 86. Popa respinge de sub transversală şutul lui Munteanu!!! Cornerul rămâne fără rezultat. Final nebun de meci!!!

Min 83. Ocazie mare pentru Dinamo! Alexe reia cu capul o centrare din flancul drept, dar Popa este la post.

Min 81. Ţucudean intră în locul lui Dănciulescu.

Min 80. Mendy este eliminat, pentru două faulturi.

Min 76. Ultima modificare la Universitatea. Iese Niculescu, intră Tony. "Clau-gol", aplaudat la scenă deschisă de fanii celor două formaţii.

Min 75. Şut Munteanu, din lovitură liberă, reţine Popa.

Min 74. Galben Mendy

Min 71. GOOOOOOOOOL UNIVERSITATEA! 2-1! Nasser recuperează balonul după o bâlbâială în defensiva oaspeţilor şi înscrie pe sub Dolha!

Min 69. La "U", intră Voican în locul lui Cojocnean.

Min 68. GOL DINAMO! 1-1! Dănciulescu înscrie din 5 metri după o nesincronizare a defensivei clujene.

Min 65. Centrarea lui Bakaj, în braţele lui Popa.

Min 62. Execuţie modestă a lui Barboianu, reţine Popa.

Min 58. O nouă schimbare la Dinamo. Iese Rubio, intră Bakaj.

Min 57. Marius Popa se opune şutului lui Alexe.

Min 55. Şut Cojocnean, alături.

Min 54. Galeria Universităţii domină fondul sonor al arenei din Mediaş.

Min 53. Rubio cere penalty la un contact cu Popa. Centralul Alexandru Tudor lasă jocul să continue.

Min 50. Lovitură liberă pentru Universitatea. Execută Niculescu, mingea este deviată în corner. Rubio îndepărtează pericolul.

S-a reluat meciul.

Schimbări în cele două formaţii. La "U", Balde intră în locul lui Boştină, iar la Dinamo, Munteanu îi ia locul lui Pătraşcu.

Min 46. fluier de pauză. Clujenii intră în vestiar cu avantaj.

Min 44. Se arată un minut de prelungire

Min 44. Boştină se accidentează după un duel cu Kone

Min 43. Kone şutează de la 35 de metri, mingea se duce peste poartă

Min 39. Marius Alexe cere lovitură liberă, Alexandru Tudor nu dictează nimic, deşi tribunele protestează

Min 36. Lovitură liberă pentru "U", centrează Niculescu, deviază Cojocnean.

Min 34. Nasser ratează! Atacantul şutează puţin pe lângă poartă, corner pentru "U".

Min 33. Claudiu Niculescu faultează în atac. Stadionul protestează. Niculescu este oprit chiar în faţa porţii.

Min 32. Ganea iese pe contraatac, dar pierde mingea

Min 31. Pătraşcu alovit mingea cu mâna, lovitură liberă pentru "U", execută Boştină

Min 30. Pătraşcu execută cornerul, şut Bărboianu pe lângă poarta lui Marius Popa.

Min 29. Mendy respinge în afara terenului o centrare pentru Rubio

Min 28. Ocazie pentru Rubio, care însă şutează în blocajul lui Abrudan

Min 27. Lovitură liberă pentru Dinamo după un fault al lui Buhuş

Min 23. Rubio este faultat de Mendy.

Min 21. Bărboianu execută o lovitură liberă, şutează în afara terenului după ce primeşte mingea înapoi de la Găman

Min 20. Lovitură liberă pentru Dinamo, execută Bărboianu

Min 20. În galeria clujenilor se aprind torţe şi fumigene după reuşita lui Niculescu.

Min 19. Niculescu cere lovitură liberă, nu primeşte. Alexe trece de Buhuş şi încearcă o centrare, fără probleme, mingea zboară pe deasupra porţii clujenilor.

Min 18. Niculescu încearcă să mărească scorul cu un şut de la distanţă pe poarta lui Popa. Portarul respinge după ce mingea a lovit pământul.

Min 17. GOOOL UNIVERSITATEA! 1-0! Claudiu Niculescu! Niculescu înscrie cu capul după o centrare a lui Delgado.

Min 10. Marius Popa reuşeşte să reţină mingea după ce Rubio a ajuns în faţa porţii dar nu a reuşit să şuteze. Aceasta e prima ocazie a meciului.

Min 5. Bogdan Pătraşcu e accidentat în aproipierea centrului terenului şi va primi îngrijri medicale

Min 4. Cele două echipe se tatonează, mingea rămâne în majoritatea timpului la mijlocul terenului.

Min 2. Aruncare de la margine pentru clujeni. Galeria clujeană domină fondul sonor al stadionului.

Min 1. începe meciul. Alexandru Tudor dă fluierul de start

Meciul nu poate începe pentru că din sectorul galeriei clujene a fost aruncată o fumigenă în teren. Fumigena este îndepărtată de un steward.

Înainte de începerea meciului finanţatorul Universităţii, Florian Walter, a inspectat terenul şi s-a salutat cordial cu conducătorii clubului bucureştean.

Înainte de începerea partidei din tribuna unde se află galeria clujenilor se aude "Slavă ţie, studenţie!", imnul Universităţii.

 

 

Comenteaza