“U” – CFR se rejoacă pe Cluj Arena, cu fani în tribune şi cu Bornescu şi Cadu pe teren!
- Scris de Alin Sutea
- 11 Mai 2012, 23:16
- Sport
- Ascultă știrea

Meciul dintre "U" şi CFR, întrerupt în minutul 27, la 1-0 pentru oaspeţi, după mai multe incidente între jucătorii şi oficialii celor două echipe, se va rejuca de la scorul de 0-0 şi din primul minut. Comisia de Disciplină a anunţat că Ricardo Cadu şi Mircea Bornescu vor ispăşi două etape de suspendare, pentru incitare, respectiv bruscare, ceea ce înseamnă că cei doi se vor putea reîntâlni în meciul direct. Partida se va rejuca cu public.
Membrii Comisiei de Disciplină au anunţat că au luat decizia în baza articolului 7 din "legile jocului FIFA", unde se prevede că "în cazul în care regulile competiţiei nu prevăd altceva un meci întrerupt se rejoacă". Acest punct din "legile FIFA" a fost coroborat cu articolul 123 din Regulamentul Disciplinar, cu titlul "omisiuni", unde se prevede că "dacă există orice omisiuni în acest regulament, organismele de luare a deciziei vor lua hotărârea în concordanţă cu prevederile regulamentelor FIFA şi UEFA".
Decizia a fost primită de pe poziţii total diferite de către oficialii celor două echipe. Dacă "U" a primit ce şi-a dorit, adică rejucarea, cei de la CFR au anunţat încă dinaintea pronunţării deciziei că orice altă decizie în afara victoriei la "masa verde" va fi atacată la Comisia de Recurs şi la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. "Din punctul meu de vedere decizia e corectă. Mă bucură acest lucru, mă bucur că vom juca 90 de minute contra CFR-ului. Acum singura problemă este când va fi acea zi a jocului", a spus "Clau-coach", care a dat asigurări că nu vor mai exista incidente de nici un fel la rejucare.
În schimb, finanţatorul CFR Cluj, Paszkany Arpad, a atacat incidentele de la meciul de marţi şi spune că nu e împotriva rejucării, deşi nu vede decizia ca pe una regulamentară. Paszkany a anunţat că avocaţii clubului vor depune recurs în cazul în care se va descoperi că decizia nu are acoperire legală. De asemenea, finanţatorul clubului "feroviar" a dezvăluit că s-au deschis dosare penale pe numele kinetoterapeutului Liviu Ciucă şi al unui steward pentru lovirea lui Ricardo Cadu. "Cadu a fost lovit mişeleşte. Procuratura a deschis acţiune penală împotriva amândurora. Dacă nu se condamnă asemenea acţiuni ne putem lua adio de la fotbal. În ceea ce priveşte decizia luată, pot să vă spun doar ce au spus cei care ne reprezintă în acest caz, dar şi alţi oameni independenţi: nu sunt întrunite condiţiile legale de rejucare. Eu nu sunt împotrivă, ba chiar din contră. Mie-mi place fotbalul. Singura variantă ar fi să se împingă terminarea campionatului cu trei zile sau cu o săptămână. Noi nu putem juca trei meciuri în patru zile", a explicat Paszkany într-o intervenţie la sport.ro. "Nu mi s-ar părea normal ca aceaşi firmă de pază să asigure ordinea. Alexandru Tudor nu cred că e pregătit psihic pentru un astfel de joc", a mai spus Paszkany.
Conform regulamentelor, cele două părţi au termen de cinci zile pentru a ataca decizia Comisiei de Disciplină, cazul urmând a fi rejudecat de către Comisia de Recurs. În cazul în care nici această ultimă cale de atac din România nu va mulţumi părţile, există posibilitatea unui recurs la TAS. "Regulamentar, ultima decizie a comisiei are întâietate. Spre exemplu, s-ar putea juca meciul joia viitoare, dar rezultatul de pe teren să fie anulat de o decizie a Comisiei de Recurs sau a Tribunalului de la Lausanne. Problema cu recursul la TAS e că verdictul ar putea veni chiar şi peste o lună", a explicat pentru ZIUA de CLUJ o persoană din anturajul LPF.
"Mitică" Dragomir: "Nu ştiu când se va rejuca"
"Nu am nici o opinie în ceeea ce priveşte decizia. Nu e treaba mea. Sunt comisii independente. Nu ştiu când poate fi reprogramat, urmează să vorbesc cu Mircea Sandu să vedem când îl putem reprograma. Oricum, o decizie privind data de disputare se va lua numai împreună cu FRF. Am timp o săptămână să vorbesc cu Mircea Sandu. Oricum, nu poate fi pus meciul după finala Cupei României şi, mai mult ca sigur, nici în aceeaşi zi cu finala", a spus Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru Mediafax.
Bornescu: "O decizie în folosul fotbalului"
"E o decizie normală, în folosul fotbalului. Mă bucur că pot juca şi eu. Cei de la comisie s-au comportant profesionişti. A contat şi faptul că Florin Gâtejan (unul dintre membrii comisiei - n. red.) a jucat fotbal şi a înţeles că în timpul unei partide există momente tensionate", a spus Mircea Bornescu, pentru ZIUA de CLUJ, imediat după anunţarea deciziei.
Fără Tudor la rejucare
Dacă partida se va rejuca, în mod sigur cel care va arbitra jocul nu va fi Alexandru Tudor, despre care ambele părţi au convenit că a fost depăşit de situaţie. "E posibil să cerem arbitri străini, dar cu siguranţă nu-l vom mai avea pe Tudor", a declarat Felix Grigore, preşedintele lui "U". "Tudor a fost depăşit psihic de situaţie", a spus Paszkany.