„U" cere două milioane de lei de la Primărie. U-BT - 800.000

„U
Cluburi, asociaţii şi federaţii sportive au cerut bani de la Primărie, pentru 2017.

Primăria a publicat pe website-ul propriu (AICI) sumele pe care structuri sportive clujene şi naţionale le-au cerut din bugetul local pentru susţinerea activităţii sau pentru organizarea diverselor competiţii. Totalul banilor solicitaţi este de 15.091.050 lei. Momentan, din cauză că nu avem buget naţional, nu există nici buget local. Abia după stabilirea bugetului Clujului se va putea trece la determinarea cuantumului pentru fiecare solicitant.

Cei mai mulţi bani îi cere CS Universitatea, care are şi cele mai multe ramuri sportive. Este vorba despre 4,5 milioane de lei. O sumă importantă, două milioane de lei, ar dori şi Asociaţia sportivă „Alb-Negru" a studenţilor clujeni, adică noul club de fotbal Universitatea. În primăvara anului trecut, primarul Emil Boc a declarat că Primăria va finanţa clubul până la nivelul ligii secunde.

Cosmin Irimieş, unul dintre conducătorii Universităţii, a declarat în ianuarie, la Realitatea FM, că se aşteaptă la un buget destul de consistent pe anul în curs. "E vorba de returul din liga a patra și turul ligii a treia, pentru care am solicitat de la Primărie undeva la 450.000 de euro. Bineînțeles, vom căuta să-l completăm și cu bani din sponsorizări, am vrea să atragem cel puțin jumătate din suma pe care o vom primi de la primărie. Asta ar însemna să avem un buget de aproximativ 700.000 de euro", declara Irimieş în urmă cu o lună.

O altă echipă clujeană, cea de baschet masculin U-BT, cere 800.000 de lei, iar echipa de fotbal de liga a treia Sănătatea aşteaptă 300.000 de lei.

Aceşti bani sunt pentru susţinerea activităţii. Se cer bani şi pentru evenimente: Federaţia Română de Baschet solicită 900.000 de lei pentru două evenimente internaţionale, Napoca Rally, 650.000 de lei pentru o competiţie de raliu, iar Runners Club, 110.000 de lei pentru un maraton internaţional.

Clubul de fotbal CFR nu a solicitat bani, însă asociaţia de popice CFR doreşte 100.000 de lei.

Cererile depuse vor fi înaintate Comisiei de analiză și selecție constituită la nivelul Autorității finanțatoare în baza Regulamentului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor structurilor sportive.

Suma totală de anul acesta este mai mare decât anul trecut, când nu a ajuns la 11 milioane de lei. Primăria acordă sume semnificativ mai mici, respectiv în jurul a 4-5 milioane de lei pe an.

 

Comenteaza