U-BT, victorie cu Buducnost în ABA League. Câștigătoarea seriei se decide la Podgorica
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 21:59
- Sport
- Ascultă știrea
Echipa antrenată de Mihai Silvășan a câștigat pe teren propriu și a trimis seria în decisiv.
Obligați să învingă pentru a continua aventura în ABA League, baschetbaliștii clujeni nu și-au dezamăgit fanii. În fața publicului din BT Arena, "studenții" s-au impus în fața celor de la Buducnost, scor 94-90.
Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Nighael Ceaser (15 puncte, 11 recuperări), urmat de Dusan Miletic și Daron Russell (ambii câte 14 puncte).
Astfel, învingătoarea seriei din sferturile de finală ale ABA League se va decide în cel de-al treilea meci al seriei.
Cea de-a treia întâlnire dintre U-BT Cluj-Napoca și Buducnost se va disputa la Podgorica.











