"U"-BT îşi reia luni antrenamentele. Super-lotul lui Ţenter are reclamă bună în Norvegia

Baschetbaliştii de la "U"-BT se reunesc luni pentru a pregăti noul sezon. Din lotul care a ratat în primăvară calificarea în play-off au mai rămas Tudor Jucan, Cătălin Baciu şi Darius Hargrove, dintre jucătorii experimentaţi.

Start de sezon pentru "U"-BT, formaţie care anul acesta are planuri la fel de mari ca întotdeauna, dar cu şanse sporite de a le realize. Asta pentru că lotul a fost reconfigurat şi conţine nu doar jucători aleşi după statistici şi DVD-uri, ci şi unii care au dovedit în România că au valoare. Ivan Zigeranovic este campion în exerciţiu cu CSU Ploieşti, Filip Adamovic şi Kyndall Dykes au jucat finala, în maieul celor de la BC Mureş (Dykes este campion al României în 2011, chiar cu "U"-BT), iar Muhamed Pasalic a jucat în Grecia şi se pregăteşte să participe la Campionatul European, cu naţionala Bosniei. Singurul adus pe "nevăzute" este Karamo Jawara, un tânăr jucător de poziţia 4 (extremă de forţă) venit din Statele Unite, dar cu cetăţenie norvegiană.

"„U"-BT Cluj joacă înt-o ligă teribil de echilibrată şi pare un club foarte profesionist. Am vorbit cu antrenorul şi cu mai mulţi jucători. Mi-au povestit multe despre ceea ce se aşteaptă de la mine şi obiectivele echipei. Simt că a fost cea mai bună alegere pentru progresul meu. Am primit multe oferte din Spania, dar am vorbit cu un bun prieten despre ce ar trebui să aleg. El a spus că merită să sacrific un an în România, pentru a avea un viitor mai bun. Miza principală acum nu sunt banii, ci dezvoltarea mea ca jucător profesionist", a declarat recent baschetbalistul de 24 de ani, pentru presa norvegiană.

Lotul este un mix între români şi străini. Vor juca pentru "U"-BT doi americani, doi bosniaci, un sârb, un norvegian şi un moldovean, care se speră să fie cât mai curând naturalizat. Potrivit regulamentului valabil pentru anul competiţional 2015/2016, toate echipele din Liga Naţională vor trebui să aibă un jucător român pe durata întregului meci, în campionat, şi doi români, în Cupa României. Acesta este şi principalul motiv pentru care conducerea clubului clujean speră să îl naturalizeze cât mai curând pe moldoveanul Andrei Kalnicenko, care vine prin prima ligă ucraineană. Acesta şi-a depus cererea de obţinere a cetăţeniei române încă din ianuarie 2015. O altă prevedere interzice înscrierea pe foile oficiale de joc a mai mult de şase străini, un lucru care încurcă formaţia lui Marcel Ţenter, care - dacă moldoveanul nu va fi naturalizat - are şapte jucători din afara graniţelor.

De asemenea, e de subliniat că au fost aduşi jucători puternici sub panou, lucru care dă speranţe că "U"-BT va sta mai bine la recuperare. În lot se află doi jucători de peste 2,10 metri şi cinci care sar de doi metri. Echipa arată bine şi la numărul jucătorilor care aruncă foarte bine la coş din afara semicercului de 6,75 m: Adamovic, Pasalic, Dykes, Kalnicenko şi Jawara sunt shooteri cu statistici excelente. Pe Hargrove l-am văzut: are zile când e imbatabil, altele când mingile aruncate de el sunt mai încăpăţânate decât un catâr.

De observat că, după mult timp, formaţia clujeană va aborda un campionat fără căpitanul Mihai Silvăşan, retras prematur din activitate, din cauza unor probleme de sănătate.

Iată lotul cu care „U"-BT va aborda noul campionat:
Filip Adamovic, bosniac, poziţia 1, 1.85 metri înălţime, 27 de ani
Muhamed Pasalic, bosniac, 2, 1.92 m., 28 de ani
Darius Hargrove, american, 2-3, 1.94 m., 33 de ani
Kyndall Dykes, american, 3, 1.93 m., 28 de ani
Andrei Kalnicenko, moldovean, 3, 2.01 m., 29 de ani
Kuti Nandor, român, 3, 1.96 m., 18 ani
Tudor Jucan, român, 4, 1.98 m., 32 de ani
Torok Rolland, român, 4, 2.03 m., 25 de ani
Kumoro Jawara, norvegian, 4, 2.04 m., 24 de ani
Ivan Zigeranovic, sârb, 5, 2.12 m., 31 de ani
Cătălin Baciu, român, 5, 2.16 m, 27 de ani

Acestora li se adaugă Tudor Gheorghe şi Bogdan Pogăcean, promovaţi de la centrul de juniori.

Primul antrenament al echipei clujene de baschet masculin va avea loc, luni, 3 august, de la ora 18.00, în sala B a Salii Polivalente (sala de antrenament).

Programul de pregătire a echipei:

3 august: reunirea lotului
3 - 9 august: pregătire la Cluj-Napoca
10 - 21 august: cantonament Cheile Grădiştei
22 - 28 august: pregătire la Cluj-Napoca
29 - 30 august: participare la Cupa Energia Tg. Jiu
31 august - 6 septembrie: turneu în Serbia
7 - 18 septembrie: pregătire la Cluj-Napoca
11 - 12 septembrie: City Cup 2015, la Cluj

DECLARAŢIE

„Profilul echipei este mai ofensiv decât în alţi ani. Încercăm acelaşi lucru pe care l-am încercat şi în trecut, dar nu prea ne-a ieşit. Vrem să fim în fruntea clasamentului, să jucăm într-o cupă europeană. Ne dorim, dacă se poate, finala, să luăm o medalie. Acesta va fi un campionat foarte disputat, în absenţa Ploieştiului. Toţi vor campionatul, toţi fac transferuri tari"
Mircea Cristescu, preşedinte executiv al clubului „U"-Mobitelco

 

Comenteaza