U-BT, în fața primului meci european al anului: "Trebuie să fim 100% concentrați și să dăm totul"

U-BT, în fața primului meci european al anului: "Trebuie să fim 100% concentrați și să dăm totul"
| Foto: u-bt.basketball

Campioana României întâlnește Aris Salonic în etapa a 14-a din Grupa B a EuroCup.

După un succes fără emoții în Liga Națională, contra celor de la CSM Galați, U-BT Cluj-Napoca se pregătește de primul meci european din 2024. Adversarul "studenților" va fi Aris Salonic, echipă pe care campioana României a învins-o în meciul tur, scor 61-59.

În ciuda victoriei din precedentul duel direct, Mihai Silvășan se așteaptă la un meci mult mai complicat, contra unui adversar care traversează o perioadă foarte bună. Totuși, gândul clujenilor e la un nou succes care să îi mențină în lupta pentru primele locuri din Grupa B.

"Va fi un meci foarte greu, cu o echipă pe val, atât în EuroCup, cât și în campionat. Au câștigat ultimele 3 meciuri din Eurcocup, cu niște prestații destul de convingătoare. Comparând meciul cu cel din tur, nu prea au mare legătură.

Ei au 4 jucători noi, diferiți față de ce au avut în meciul tur. Va fi cu totul și cu totul alt meci. Caracteristicile lor sunt apărarea agresivă, tranziția. Trebuie să avem un joc extrem de bun din punct de vedere al execuției în atac pentru a ne da șanse să câștigăm.

Acesta e scopul nostru, ne dorim să începem anul în EuroCup cu o victorie. Cred că putem face acest lucru, dar trebuie să dăm 100%. Mai sunt 5 meciuri, le-am spus băieților ca trebuie tratate ca finalele. Nu vrem să facem calcule, trebuie să fim 100% concentrați și să dăm totul.

Ne dorim să terminăm cât mai sus, dar vom vedea ce va fi la final. Publicul e extrem de important, îi așteaptăm în număr cât mai mare, să ne susțină, mai ales în momentele grele. Sper ca la final să ne putem bucura împreună", a declarat antrenorul.

Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic e programată miercuri, 10 ianuarie, de la 19:00.

Comenteaza