U-BT face încă un pas spre finală. A câștigat și al doilea meci cu CSM Oradea

U-BT face încă un pas spre finală. A câștigat și al doilea meci cu CSM Oradea
U-BT Cluj a învins campioana CSM Oradea, scor 103-96, joi seara, la Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în cel de-al doilea meci din seria semifinalelor Ligii Naționale de baschet masculin.

Scorurile înregistrate pe sferturi au fost 27-26, 19-23, 28-24, 29-23. Americanul Kyndall Dykes a înscris cele mai multe puncte pentru clujeni (25), urmat de Filip Adamovic (23), Vlad Moldoveanu (20), Ousmane Barro (17), Aleksandar Rasic (9), Maksym Pustozvonov (6), Kuti Nandor (2) și Rolland Torok (1).

După succesul de joi, U-BT a făcut un nou pas către finala campionatului. "Alb-negrii" conduc cu 2-0 la general, și mai au nevoie de încă un succes împotriva orădenilor pentru a-și asigura prezența în ultimul act. Marți, 2 mai, echipa lui Silvășan a câștigat cu 86-73 primul duel cu CSM Oradea. "Studenții" au trecut de campioana en-titre și în cele patru confruntări din sezonul regulat, dar și în Supercupa României.

"Este o victorie foarte importantă, este a doua pentru noi în această serie. A fost un meci frumos, plăcut publicului, în care atacul a fost principala armă a ambelor echipe, apărarea a lăsat de dorit. Fiecare echipă și-a dorit victoria foarte mult, însă noi am fost cei mai puternici mental și mai lucizi și am reușit să câștigăm. Le-am spus, însă, băieților în vestiar că seria se încheie la trei victorii, nu am câștigat absolut nimic, nu trebuie să ne relaxăm absolut nicio secundă, trebuie să ne odihnim și să abordăm primul meci de la Oradea ca pe unul decisiv", a spus antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, pe site-ul clubului.

Următorul duel cu CSM Oradea, din seria semifinalelor campionatului, va avea loc luni, 08 Mai, de la ora 18:00, în deplasare. Partida va fi transmisă în direct de Digisport.

Comenteaza