“U” a scăpat în ultima clipă de interzicerea transferurilor
- Scris de Alin Sutea
- 23 Iun 2011, 01:23
- Sport
- Ascultă știrea

Litigiul cu fotbalistul Robson Luiz Bandeira era să aducă un verdict definitiv dezastruos pentru "U" Cluj: interzicerea transferurilor. FIFA a dispus, în primă fază, ca "studenţii" să nu aibă dreptul de a se implica pe piaţa de mercato timp de un an, însă Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis recursul ardelenilor şi le-a dat acestora liber la transferuri.
Robson Bandeira este un jucător de care chiar şi magazionerii Universităţii îşi aduc cu greu aminte. Cu toate astea, brazilianul care a jucat acum aproape trei ani la "U" era să le aducă "Şepcilor" interzicerea transferurilor pentru două perioade de mercato. Totul a început în toamna lui 2008, când Robson a fost transferat liber de contract la "U". După un tur de campionat în care a fost mai mult ţinta ironiilor decât vreun pericol pentru porţile adverse, aventura sa la Cluj s-a terminat.
Plecat în vacanţă, jucătorul nu s-a mai întors la pregătiri, iar "U" i-a desfăcut contractul de muncă, fapt ratificat de comisiile Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Brazilianul a contracarat atacând la FIFA, unde şi-a depus memoriu şi a cerut plata a trei salarii în valoare totală de 44.000 de euro! Forul mondial i-a dat dreptate şi a somat Universitatea să plătească.
Din cauză că "Şepcile" s-au trezit prea târziu să facă recurs, comisia FIFA a sancţionat clubul cu interdicţie la transferuri pe două perioade de mercato, cea de acum şi următoarea, din iarnă. După ce i-au plătit banii lui Robson, oficialii lui "U" au atacat la TAS decizia FIFA, iar instituţia de la Lausanne i-a înştiinţat marţi seară, prin fax, că au fost repuşi în drepturi. "Cererea de măsuri provizorii formulată de FC Universitatea Cluj pe 6 iunie 2011, în cazul CAS 2011/A/2466 FC Universitatea Cluj vs Robson Luiz Bandeira şi FIFA se acordă", se arată în actul trimis de preşedintele adjunct al diviziei de arbitraj al apelurilor, Gunnar Werner, şi publicat ieri de ziuadecj.ro (foto facsimil).
În aceste condiţii, clujenii îi pot legitima pe jucătorii aduşi în această vară - Lukas Szukala, Laurenţiu Marinescu, Sebastian Achim, Eduard Nicola - şi pot continua negocierile pentru aducerea lui Costin Lazăr, Paul Pârvulescu şi Eric de Oliveira. "Noi am primit interdicţie din partea FIFA din cauza unui litigiu cu Robson, vechi de câţiva ani. Problema a fost că noi câştigasem la toate instanţele sportive din România, dar FIFA i-a dat lui dreptate. Am făcut plata de 44.000 de euro către jucător, aşa cum a solicitat, iar apoi am atacat hotărârea la TAS. Aseară (marţi - n. red.) am primit hotărârea oficială care ne dă liber la transferuri. Suntem foarte încântaţi pentru că ştim că puţine cluburi din România câştigă acolo", a declarat Florian Walter, pentru ZIUA de CLUJ.
Cine e Robson
Fotbalistul care putea schimba situaţia Universităţii în acest sezon prin blocarea transferurilor fostului său club, Robson Luiz Bandeira, a venit la echipă în etapa a II-a a sezonului 2008-2009. Atacantul a debutat pentru clujeni într-un meci pierdut la Arad, 1-2 cu UTA, când a avut o ocazie uriaşă de gol, care avea să se dovedească singulară în aventura sa la "U". Jucătorul n-a mai intrat în lotul de 18 jucători după venirea lui Dorinel Munteanu pe bancă, dar desele probleme medicale de la echipă l-au determinat pe Gică Mihali, înlocuitorul lui "Munti", să-l mai folosească în câteva meciuri, fără ca brazilianul să se remarce în vreun fel.